„În timpul erei glaciare, multe animale mureau din cauza frigului. Atunci porcii spinoși au hotărât să se unească în grup, ca să se încălzească și să se protejeze unii pe alții. Dar spinii îi răneau pe cei de lângă ei, pe tovarășii cei mai apropiați, tocmai pe cei care le ofereau mai multa căldură. Din această cauză s-au îndepărtat din nou. Si iar au murit degerați. Atunci au fost nevoiți să facă o alegere: sau piereau de pe fata Pământului, sau acceptau spinii semenului. Cu înțelepciune au hotărât să se unească din nou. Astfel, au învățat să trăiască așa, cu micile răni pe care o relație foarte apropiată le poate provoca, de vreme ce mai importanta e căldura celuilalt. In acest fel puteau supraviețui.”

Porcii spinoși se înghesuie în zilele reci de iarnă unii într-alţii pentru a se încălzi şi pentru a scăpa de moarte prin îngheţ. Totuşi, au ajuns curând să-şi simtă reciproc spinii, lucru care i-a făcut să se îndepărteze iarăşi unii de alţii. Dacă nevoia de căldură îi aducea apoi din nou la un loc, se repeta celălalt neajuns, astfel că au fost mânaţi încoace şi încolo între cele două suferinţe până când au găsit o distanţă de mijloc între ei, la care puteau răbda cel mai bine.

Tot astfel, conviețuirea într-un cuplu nu înseamnă absența spinilor, a conflictelor. Apropierea lipsită de grijă poate răni, așa cum distanța poate duce la înstrăinare. Distanța de mijloc pe care o află doi parteneri stă la baza unei relații funcționale. Pentru a găsi această cale de mijloc, e nevoie însă să ne apropiem, să ne cunoaștem, cu riscul de a ne „ înțepa”, pentru ca apoi să ne reajustăm. Să avem puterea de a sesiza ruptura, distanța și să ne reapropiem înainte de a se produce sfâșieri de nereparat.

Relația dintre doi oameni este ca un organism viu care evoluează, crește, se transformă- unul schimbă ceva, celălalt reacționează. Avem nevoie de timp, de experiențe de viață comune ca să îl cunoaștem și să ne cunoască. La începutul relației este mai mult despre proiecțiile noastre, despre noi decât despre celălalt. Ne plac sau ne displac acele lucruri legate de partener care spun ceva despre noi – compatibilități, nevoi comune.

Însă pentru a înțelege mai bine relația, avem nevoie să îi înțelegem și etapele- cum evoluează ea, de la momentele de îndrăgostire la cele de criză, de ruptură, apoi de recâștigare a încrederii, a siguranței.

Iată câteva ingrediente de bază pentru ca diferențele de opinii să construiască punți între doi oameni care aleg să fie parteneri de drum în viață:

Comunicarea, „sarea din bucate”

„Dacă mă iubește, știe ce vreau, fără să fie nevoie să-i spun”! gândește copilul despre mama lui, așteptând ca aceasta să vină în întâmpinarea nevoilor lui, pentru că nu dispune încă de capacitatea de a codifica prin limbaj verbal ceea ce își dorește ori pentru că are nevoie de ajutor ca să își identifice nevoile.

În relația adult-adult, însă, e responsabilitatea noastră să spunem clar și asumat ce nevoi avem. Să spunem ce ni se întâmplă si de ce avem nevoie.  Să ne vedem dincolo de frici, dincolo de ceea ce a construit mintea noastră și ne îndepărtează unul de celălalt.

Explorarea diferențelor conduce la o cunoaștere reciprocă

Cearta sta la baza relațiilor sănătoase pentru că aduce în prim plan lucruri semnificative asupra cărora nu putem cădea de acord. Discutarea diferențelor ne ajută să ne cunoaștem pe noi înșine atât in raport cu propria persoană cât și în relația cu partenerul.

Atunci când vrem ca partenerul să ne semene întocmai, când căutăm ca acesta să ne aprobe în tot ceea ce întreprindem, făcând din asta măsura compatibilității,  avem de fapt o nevoie de a fi oglindiți, văzuți și acceptați.  Este despre noi, nu despre relație. Ori într-o relație nu este doar despre nevoile noastre ci și despre nevoile celuilalt.

Respectarea adevărului personal – „și/și, NU ori/ori”

Fiecare om vine în relație cu un “manual de utilizare”, fabricat din suma experiențelor din istoria personală. Adevărul tău nu îl anulează pe cel al partenerului, ele pot exista unul lângă altul.

În spatele reacției celuilalt, este o poveste pe care nu o cunoști încă: are și el propriile frici, convingeri care îi influențează reacțiile, răni emoționale nevindecate din trecut.

Trecutul neînțeles se va exprima in relația prezentă, astfel că în situații neplăcute, mintea noastră revine la ceea ce a înțeles din experiențele trecute , ca formă de apărare. Din cauza trecutului personal sau a unor evenimente nerezolvate în relație, există tendința de a interpreta distorsionat ceea ce face celălalt, cu judecăți prin prisma comportamentelor trecute.

Poți fi empatic atunci când înțelegi povestea din spatele comportamentului celuilalt. Când îi înțelegi intențiile, fără să judeci.

Colaborare și compromis – “parteneri, nu inamici”

Colaborarea te ajută să păstrezi mai mult din ceea ce îți dorești, comparativ cu compromisul. În compromis fiecare lasă de la el câte ceva și ne întâlnim pe un teren comun, unde ambii suntem confortabili cu ceea ce decidem. De exemplu, dacă reușești să găsești un lucru care pentru tine nu înseamnă mai nimic, dar are valoare pentru celălalt, îl poți oferi, primind la schimb același lucru: ceva care pentru celălalt nu înseamnă mai nimic, dar care pentru tine e important.

Chiar și în situația în care compromisul rămâne singura cale de mijloc posibilă, este esențial ca acesta să fie unul înțeles, cântărit și asumat. Să nu îl transformăm într-un „cal troian” pentru relație!

Asumare

Într-o relație sunt doi, atât la bine cât și la rău. Ambii parteneri aduc o contribuție la momentele tensionate, chiar daca aceasta e exprimată într-o formă manifestă sau rezidă într-un rol pasiv.

A ne asuma o greșeală ne poate pune față în față cu propriile vulnerabilități și limite dar ne poate aduce totodată beneficiul cunoașterii, măsura realității pe care o trăim și puterea de a găsi modalități mai potrivite pentru a ne îndeplini nevoile din relație. Și ca să ne putem asuma, e nevoie să ne acceptăm întâi. Iar ca să ne putem accepta, e nevoie să ne fi simțit acceptați, la rândul nostru.

Reparare

Mai important decât de ce sau cum te cerți e cum repari, iar asta face diferența dintre relațiile bune și cele disfuncționale.

Conflictele au potențialul de a apropia si de a ajuta partenerii să evolueze, să se cunoască mai profund, mai atent.  Sunt cele mai bune ocazii de a rezolva problemele din trecut.

Cunoaștere reciprocă și intimitate crescută

Un conflict bun, adică cu asumare și cu reparare la final, este necesar pentru că aduce claritate privind lucrurile importante pentru celălalt, crește încrederea și intimitatea emoțională din cuplu.

O ceartă ineficientă alunecă fie doar spre rezolvarea problemei, uitând de relație, fie pe protejarea relației, ignorând problema.

Ea poate avea două forme de expresie:

1. Jocul de putere – „care pe care”

Pierdem focusul pe relație atunci când explorarea diferențelor dintre noi se transformă într-un joc de putere. Deseori, arma unei discuții în contradictoriu ineficiente, o reprezintă critica. Miza adevărului personal ne face orbi la perspectiva celuilalt, pe care o combatem până o desființăm cu totul.

E suficient ca exprimarea nemulțumirilor să se transforme într-un conflict și să rănească, atunci când critica e îndreptată asupra persoanei, și nu asupra comportamentului.

Să nu neglijăm faptul că în spatele criticii se ascunde o nevoie neîmplinită. E mai util să vorbim despre nevoile noastre, nu doar despre ce face sau nu face celălalt. Să vorbim despre cum ne simțim când celălalt are un anumit comportament și ce anume ne dorim din partea celuilalt.

2. Evitarea conflictului și ignorarea problemei – „De la Adam și Eva”

Uneori, în virtutea principiului “ce nu știi, nu te rănește/omoară”, trăim cu convingerea că dacă nu vorbim despre probleme, înseamnă ca ele nu există.

De teamă să nu stricăm relația, renunțăm să dăm o voce propriului adevăr, întreținând un conflict și o suferință gata să explodeze la prima nemulțumire. Când va găsi un pretext rezonabil, nemulțumirea va ieși la suprafață și va trage după ea și alte povești nespuse sau nerezolvate.

Evitarea conflictului e corelată mai mult cu nefericirea în cuplu decât confruntarea, pentru că lipsa încrederii că te poți face auzit și văzut în relație duce, în timp, la înstrăinare.

O relație bună e cea în care te poți arăta asa cum ești!

*** Articol realizat de Oana Petrescu – Psihoterapeut, Reteaua de specialisti 4mind