“Daca nu iți faci propriul plan în viață exista riscul să faci parte din planul altcuiva. Și ghici ce a planificat acea persoană pentru tine: Nu mare lucru!” – Jim Rohn

Pe tabla de șah, regele și regina au alaturi nebunii, caii și turele, iar în față, o gardă de 8 pioni. Dincolo de lecțiile despre victoria chinuită, înfrângerea eroică sau remiza dureroasă, jocul de șah ne învață că există o piesă, una singură, care, la momentul oportun, își poate depăși condiția: pionul. Acesta poate deveni regină, adică cea mai puternică piesă de pe tabla celor 64 de pătratele de culori alternative.

Până atunci însă, pionul este parte dintr-o masă de manevră, fiind sacrificat în diferite scheme de joc: disimulări, apărarea unor piese mai importante, obținerea unor poziții superioare, etc.

La prima vedere, în virtutea numărului de confrați de pe tabla de șah (câte 8 pentru fiecare jucător) și a faptului că este scos la înaintare în prima linie, pionul pare a fi o piesă “slabă”, neimportantă și fară valoare, de sacrificiu, care are nevoie în permanență să-i fie susținut spatele, și de care jucătorii se pot ușor dispensa în strategii mai mult sau mai puțin eleborate.

Cu toate acestea, pionul păstrează privilegiul de a fi piesa care deschide fiecare partidă de șah, care se deplasează numai înainte, pe verticală și doar un singur camp, cu toate implicațiile care decurg de aici, care își poate lua avânt de doua poziții dacă și numai dacă nu a fost deloc mișcat, și care poate răsturna balanța valorică a rundei atunci când i se da ocazia.

Dincolo de tabla de șah, în viața reală – acolo unde jucătorii sunt în același timp și piese într-un joc cu multiple mize – pentru unii dintre aceștia este un titlu de glorie să afirme că fac parte dintr-o generație de sacrificiu, că sunt sufocați într-un job de sacrificiu, că sunt prinși într-o relație de sacrificiu, în timp ce alții își iau energie și avant din a fi altfel, parca împotrivă curentului, parca mai congruenți, parca mai responsabili și mai răspunzători, parcă păstrând și întreținând cu îndârjire flacăra speranței momentului în care își vor atinge adevăratul potențial.

Dar pentru a-ți atinge adevăratul potențial este nevoie de o sumă de ingrediente, printre care se numără și un plan bine stabilit și consecvent pus în aplicare.

Ce a fost mai întăi planul sau acțiunea?

Pentru un campion, întrebarea aceasta nu mai are nicio relevanță, acolo sus, pe podium. Relevant este că le-a avut pe amândouă: un plan de abordare a competiției și rezultatul final dobândit prin acțiune. Pentru pion este relevant să-și adreseze aceasta întrebare și să-și și răspundă, că punct de plecare, eventual.

Un campion domină meciul, îi domina pe ceilalți și se domina pe sine pe întregul parcurs. Un pion începe prin a se domina pe sine, prin a-și domina lamentările.

Un campion a fost, la un moment dat, pion. Un pion, n-a fost niciodată campion.

Tu, ești dispus să te lași de “sacrificiu”? Seară de seară, privindu-te în oglinda, te vezi pe scut, sau sub scut Care-i planul tău de acțiune în continuare? Campion sau cam… pion?

*** Articol realizat de Ionel Androne – Coach Reteaua de specialisti 4mind