A fi fericit nu înseamnă a fi înconjurat de o mulțime de cunoscuți. Ai nevoie este să fii aproape de cei care te susțin și te inspiră mereu, care iți sunt alături și care nu renunță la tine în momentele grele. Ușor de zis, asta știai deja, nu? Iată însă și ce ar...
Este o mare provocare în aceasta perioadă de criză, izolare, distanțare socială, schimbare, să retrasezi triunghiul A FI – A AVEA – A FACE. A FI își recapătă tot mai mult sensul firesc, spre interior, spre mintea, corpul și emoțiile tale. A AVEA a devenit mai puțin...
5 minute de furie îi pot solicita sistemului imunitar aproape 6 ore pentru recuperare, pe când 5 minute de bucurie sau compasiune îl întăresc. Există, la nivelul inimii, aproximativ 40.000 celule specializate numite neuri senzoriali. Sunt celule asemănătoare celor din...
Pentru a putea avea zile așa cum iți dorești, trebuie să le pregătești din seara precedentă. Iată 10 sfaturi pe care ar trebui să le urmezi seara, înainte de somn. 1. Curăță-ți mintea Fiecare zi nouă ne umple mintea cu un flux imens de gânduri, idei, probleme și...
”În timpuri ca acestea este necesar să facem cât mai multe lucruri doar pentru că și alții le fac, sau să ne focusăm pe a face lucrurile cele mai importante pentru noi?” ne întrebă Vineet Nayar. Dar cum să rămânem pozitiv și motivați atunci când ne concentrăm pe ce...
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include numai cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.
Orice cookie-uri care nu sunt esentiale pentru funcționarea site-ului și sunt utilizate special pentru colectarea datelor cu caracter personal ale utilizatorului prin intermediul analizelor, reclamelor și al altor conținuturi încorporate sunt denumite cookie-uri Non-Necesare.